Misiunea noastră

"Să ne mulțumim clienții furnizându-le cele

mai bune produse și servicii, la timp și cu prețul corect."

CINE Suntem?

O echipă dedicată clienților.

Polisea a fost înființată la 1 noiembrie 1994 și are sediul în comuna Pielești, localitate limitrofă municipiului Craiova. Fondatorii firmei sunt un grup de ingineri cercetători științifici, cu experiență în proiectarea sistemelor de calcul, care au făcut parte inclusiv din colectivul care a conceput și realizat primul PC românesc destinat aplicațiilor din domeniul industrial și militar.

Sediu Polisea

De peste 20 de ani, Polisea își servește cu maximă exigență clienții, de la firme mici, până la companii multinaționale mari. Seriozitatea și profesionalismul personalului firmei dublate de investiții permanente în dotări cu echipamente și scule  moderne, precum și în perfecționarea continuă a angajaților, au făcut ca portofoliul de clienți să se lărgească de la an la an, deservind astăzi, direct sau indirect, firme atât din România, cât și din alte câteva țări europene.

 Activând în domenii de vârf, de înaltă tehnologie, ne dorim permanent să ajutăm clienții noștri să fie cât mai competitivi și să facă față cât mai bine provocărilor ridicate de o piață în continuă schimbare. Noi nu ne dorim să stabilim doar relații comerciale, ci relații de parteneriat. Clientul nostru nu va fi niciodată singur pentru că noi suntem aici să îi fim de ajutor!

Polisea a implementat și menține pentru serviciile pe care le oferă clienților săi, un sistem de management al calității conform standardului SR EN ISO 9001:2008.

Ce facem?

Activitățile noastre.

• Distribuitor al firmei americane Gerber Technology pentru România și Republica Moldova, producătorul cu cea mai îndelungată tradiție, de aproape 50 de ani, de sisteme pentru proiectarea și croirea pieselor din materiale “flexibile”, inclusiv piele naturală, în industria confecțiilor, automotiv (air-bag-uri, scaune și interioare auto, volane etc.), mobilierului tapițat, materialelor compozite sau altele asemenea. În această privință, Polisea oferă soluții “la cheie” pentru dotarea integrală sau parțială a sălilor de croit și acordă consultanță, suport tehnic sau service pentru echipamentele din această familie. La cerere, firma organizează cursuri pentru operatori sau personalul de întreținere la sediul său sau al clienților.

Distribuitor autorizat al firmei americane GTCO CalComp by Turning Technologies, dezvoltator și producător al unora dintre cele mai avansate periferice de introducere a datelor în format digital. Digitizoarele, imprimarea serigrafică sau soluțiile de măsurare ale acestei firme sunt de cea mai bună calitate și sunt proiectate pentru a crește substanțial productivitatea lucrului individual sau în echipă.

Distribuitor al firmei GBOS Laser, producător reprezentativ de sisteme bazate pe tehnologia laser. Modelele de sisteme laser comercializate acoperă o gamă variată de aplicații cum sunt cele de inscripționare, debitare, găurire, gravare etc.. Polisea oferă clienților consultanţă în privinţa alegerii produselor potrivite aplicației specifice clientului, livrează soluția optimă și asigură asistenţă tehnică și service pentru echipamente în perioada de garanție sau post-garanție, piese de schimb și consumabile aferente.

 Prestăm servicii de proiectare și modificare a tiparelor și încadrărilor, conversii de date între diferite standarde, inclusiv servicii de croire automată, indiferent de volum, pentru clienții care doresc externalizarea totală a serviciilor de croire sau au vârfuri de comenzi care le depășeșc temporar capacitatea de producție.

Producția și distribuția atât pe piața internă, cât și la export, de role din hârtie, carton, plastic sau polietilenă destinate utilizării în sălile de croire a materialelor flexibile, sub marca proprie Aquatic. Gama de produse din această categorie include și o gamă diversă de accesorii destinate tuturor operaților auxiliare din sălile de croit.

Comercializarea, întreținerea, reparația, acordarea de consultanță, asistență tehnică, precum și integrator de soluții în domeniul tehnicii de calcul, echipamentelor de telecomunicații, rețelelor de date, respectiv al electronicii și automatizărilor industriale, pe o arie reprezentând atât judeţul de reședință, Dolj, cât și întreaga zonă Oltenia: Olt, Gorj, Mehedinți și Vâlcea.