Misiunea noastră

Să oferim soluții, nu doar produse și servicii!

CINE Suntem?

O echipă dedicată clienților.

Polisea a fost înființată la 1 noiembrie 1994 și are sediul în comuna Pielești, localitate vecină Craiovei. Fondatorii firmei sunt un grup de ingineri cercetători științifici, cu experiență în proiectarea sistemelor de calcul, care au făcut parte din colectivul care a conceput și realizat primul PC românesc destinat aplicațiilor din domeniul industrial și militar.

Sediu Polisea

De peste 25 de ani, Polisea își servește cu dedicație clienții, de la firme mici, până la companii multinaționale. Seriozitatea și profesionalismul personalului firmei dublate de investiții permanente în dotarea tehnică, precum și în perfecționarea continuă a angajaților, au făcut ca portofoliul de clienți să se lărgească de la an la an, cuprinzând firme din România, dar și din alte țări.

Polisea oferă soluții în domeniul automatizărilor industriale în general, cu adresare specială către echipamente destinate croirii (debitării) de piese din materiale flexibile folosite în procesul tehnologic de către producătorii de bunuri care se asamblează prin coasere, lipire, sudare sau alte tehnologii similare: îmbrăcăminte, tapițerie, scaune și interioare auto, piese din materiale compozite tip fibră de sticlă sau de carbon etc.

În această calitate, elaborează proiecte la cheie, distribuie, cursează și asigură mentenanță pentru echipamente automate destinate croirii, precum și programele software necesare proiectării, optimizării sau planificării producției, oferind suport tehnic, garanție și post garanție pentru acestea. După ce, timp de peste 20 de ani, Polisea a fost distribuitor exclusiv al companiei americane Gerber Technology în România și Moldova, începând cu vara anului 2018 a devenit un distribuitor multi-marcă.

Ce facem?

Activitățile noastre.

Soluții de optimizare și automatizare a sălilor de croit din industria bunurilor flexibile. Colaborând cu producători cu tradiție, Polisea oferă cele mai bune și versatile soluții raportate la bugetul de investiții pe care un client îl are la dispoziție în dotarea sălii de croit. De la soluții modulare dezvoltabile ulterior până la soluții complete, oferim integrarea sistemelor necesare pentru proiectarea și croirea pieselor din materiale “flexibile” cum sunt textilele, materialele țesute sau ne-țesute, compozitele, pielea artificială sau naturală etc. folosite în industria confecțiilor, automotive (air-bag-uri, scaune și interioare auto, volane etc.), mobilierului tapițat, materialelor compozite sau altele asemenea.

Asigură consultanță, furnizarea de piese de schimb și consumabile, instalare, suport tehnic sau reparații curente și capitale în garanție și post-garanție pentru echipamentele livrate de Polisea sau de alți furnizori, indiferent de producător (Gerber Technology, Eastman, Lectra, Bullmer, Yin, Orox, Algotex, IECHO etc.). Firma organizează cursuri pentru operatori sau personalul de întreținere la sediul său sau al clienților.

Polisea a dezvoltat soluții proprii pt. sălile de croit din industria bunurilor din materiale flexibile pe care le oferă alături de produse fabricate OEM de către producători specializați sub marca proprie iSea, dar comercializează și asigură suport în calitate de distribuitor autorizat al unor firmei cunoscute ca lideri în domeniu pe plan mondial precum Gerber Technology (soluții complete pt. croirea materialelor flexibile) și Eastman Machine (echipamente de croit manual sau automat), Lidem (mașini de tăiat/despicat role și de măcinat-tocat deșeuri), GBOS Laser (sisteme de croit și gravat cu laser) sau GTCO Calcomp (dispozitive periferice pentru introducerea în format digital a desenelor și planurilor prin digitizare). Pentru aceste produse se asigură aceleași servicii post vânzare profesionale și de calitate ca pentru orice alt produs din gamă.

Prestăm servicii de suport tehnic, proiectare/modificare (CAD) a tiparelor și încadrărilor sau conversii de date între diferite formate pentru clienții care doresc externalizarea acestui tip de servicii.

Producția și distribuția atât pe piața internă, cât și la export, de role din hârtie, carton, plastic sau polietilenă destinate utilizării în sălile de croire a materialelor flexibile, sub marca proprie Aquatic. Gama de produse din această categorie include și o gamă diversă de accesorii destinate tuturor operaților auxiliare din sălile de croit.