Gerber Technology a lansat AccuNest Multi-Core (MC)

21 Aprilie, 2014 – TOLLAND, Conn., SUA – Gerber Technology a anunțat lansarea noului program de realizarea automată a încadrărilor AccuNest Multi-Core (MC). AccuNest MC exploatează noile arhitecturi ale calculatoarelor dotate cu procesoare multi-nucleu (multi-core) pentru a genera încadrări cu până la 2% mai scurte decât cele care ar fi fost obținute pe un sistem cu un singur nucleu.

Programul AccuNest MC utilizează algoritmi performanți pentru analiza comparativă a mai multor variante de plasare și permite astfel identificarea celei mai bune soluții, fără niciun fel de intervenție umană. De exemplu, un calculator dotat cu un procesor cu opt nuclee va analiza de opt ori mai multe strategii de plasare în aceeași unitate de timp decât în varianta standard. Programul poate rula non-stop, inclusiv peste noapte și nesupravegheat, acoperind astfel orice vârf de producție fără a implica costuri suplimentare de manoperă.

AccuNest MC poate fi instalat în tandem pe o aceeași stație de lucru pe care rulează programul de proiectare AccuMark, însă recomandabil este să fie instalat pe o stație de lucru de sine-stătătoare integrată într-o rețea locală cu alte stații de lucru AccuMark. Programul este compatibil cu AccuMark 9.0 sau alte versiuni mai noi și poate prelucra și încadrări pregătite în versiuni mai vechi.